Concediu esuat rezervat prin Christian Tour

christiantourPe data de 22 august 2015 am avut rezervarea nr.298304, destinația Turcia, hotel Yelken Blue Life & Spa 5* și am rămas total nemulțumită de această vacanță. Am avut un șoc chiar de la check-in-ul din aeroportul Bacău, unde mi-au spus că nu mă găsesc în baza de date. După un sfert de oră de așteptări, s-a rezolvat problema. Odată ajunși la hotel, surpriza a fost și mai mare, când ne-au cazat într-un capăt de clădire cu intrarea directă de afară, lângă depozitul de gunoi și o altă magazie. În fața ușii, dintr-un sac de gunoi era cursă salată pe jos, care a fost curățată după două zile. În cameră, condiții mizere cu mucegai, șopârle, minibarul gol iar din camera mea exista o ușă prin care se putea intra într-o altă cameră vecină. Pe la ora 23 au început să plimbe tomberoane și paleți cu apă minerală, trântind și izbind, fără să țină cont că erau cazați turiști în camera alăturată. Am izbucnit în plâns, cedând nervos în urma oboselii și condițiilor mizere pe care le-am întâmpinat și am sunat la ghidul care ne-a însoțit. Ghidul a fost foarte politicos, m-a rugat să merg la recepție și am vorbit cu cei de acolo să îmi schimbe camera. Cei de la recepție au zis că până a doua zi nu se poate face nimic. A doua zi la ora 12 mi-a fost schimbată camera cu o alta în clădirea hotelului principal, unde era un pic mai bine dar condițiile nu erau mai mult de 3* și spun asta cu indulgență. Surprizele nu s-au terminat. În așa zisul restaurant și nu e numai părerea mea ci și a altor turiști din hotel cu care am socializat, tindea mai mult spre o cantină cu condiții la fel de mizere. Tacâmurile murdare puse pe mese, fețele de masă pătate cu sâmburi de pepene lipiți pe acestea, firimituri pe mese chiar de la prima oră, farfuriile, cănile murdare, invazie de muște de-ți intrau și în gură când mâncai. Mâncarea rea și nu diversificată, omul de serviciu de afară se plimba printre mese cu mătura și farașul în timp ce se servea masa, bucătarii și ospătarii cu hainele foarte murdare, roșiile erau puse pe platouri întregi și cu pământ pe ele, fructele erau nespălate și multe altele nemulțumiri aș avea să vi le spun pe care, dacă le-aș detalia mi-ar lua foarte mult timp. Răspunsul celor de la recepție vis-a-vis de nemulțumirea noastră a fost că „Nu e nicio problemă, unul pleacă, altul vine”, cu toate că și ei au fost surprinși când le-am arătat factura cu prețul pe acest concediu. Stând de vorbă cu foarte mulți turiști din Republica Moldova am constatat că numai noi cei din România plătim un așa pret colosal. Voucherile lor fiind de maxim 900 de euro respectiv cu toate taxele incluse. Nu a fost specificat nici faptul că Wi-Fi este contra cost și anume 2 euro pe oră. Din discuțiile pe care le-am avut cu cei de la recepție și cu alți turisti care au mai vizitat acest hotel, am înțeles că nu a fost primul incident de acest fel adus la cunostința touroperatorului. Am cerut să mi se dea o explicație pentru ce am plătit această sumă în aceste condiții pe care Christian Tour le avea la cunostință.

Recomanzi Christian Tour ?

Loading ... Loading ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


*